La mulți ani, Andreea.

La mulți ani, Andreea.

 

La mulți ani și pentru Andrei, să nu fim răi. Și da, ”la mulți ani” pentru toți cei care poartă acest prenume frumos.

De ce zic eu că e frumos? Pentru că nu-mi imaginez o Andreea urâtă. Nu am cum. Dovada? Serios? Bineee…păi, hai să începem, nu? Prima dovadă: fotografia: dragii mei prieteni, vă prezint două fete frumoase ca niște zâne. Vi le prezint pe Andreea și pe Andreea. Da, ați auzit bine. Două ”Andrele”. Suficient de frumoase să ”împletească” visele oricărui bărbat normal. Fericiți cei care și-au făcut loc în visele lor.

Nu le cunosc, vă spun cu mâna pe inimă. Suntem doar prieteni aici, nu ne-am văzut în realitate, nu ne știm. Împărțim doar bucuria unei prietenii virtuale. Suficient pentru mine.

Ce-mi place la ele? Totul. Ar putea fi ceva care să nu fie pe placul meu? Nu cred. Le veți vedea, dacă veți dori, mâine, pe 1 decembrie, defilând pe sub arcul de Triumf. Mergeți acolo și le veți vedea. Vor trece pe sub Arc, în pas de defilare, mândre, cu fruntea sus, cu obrajii roșii de frig, cu același zâmbet cuceritor, cu aceeași dârzenie pe care o puteți citi în priviri, cu aceeași determinare pe care o veți găsi când vor termina studiile și vor schimba cascheta de elev cu cea de agent și, apoi, de ce nu, cu cea de ofițer.

Chiar…am tupeu să pariez că vor deveni ofițeri în scurt timp. Nu știu de ce spun asta, e doar intuiția mea, dar, ceva îmi șoptește că veți mai auzi de ele. Veți auzi numai lucruri bune despre acești doi copii. Foarte bune.

Mulți dintre voi veți remarca ce m-a frapat și pe mine: privirea. Ambele copile au o privire grea, care parcă te pătrunde. E privirea unor feline, gata să mângâie, dar, gata să sfâșie, în același timp. Să mai spun că puteau să meargă liniștite pe orice cat-walk? Nu mai e cazul. Vedeți și voi.

Ca să nu trec peste stilul meu, vă spun cu mâna pe inimă: sunt singurele ”Adreea” brunete (mă rog, șatene, că sunteți voi cârcotași), că eu vreau să fie brunete și or să-și vopsească părul negru abanos, na!

De ce am spus asta? Pentru că, pentru mine, Andreea e musai blondă. Poate așa am avut eu norocul să cunosc doar Adreea blonde. Până și numele parcă e făcut să se rostogolească încet pe buze. Sună a chemare, a cântec păgân. E un nume predestinat. Înseamnă frumusețe, delicatețe, armonie. E un nume sublim, ca cele care-l poartă.

Daaaa, recunosc, în viața mea, și-au făcut apariția, episodic, câteva Andreea. Pe prima am cunoscut-o în liceu, pe vremea când visam frumos. A fost prima fată care a dezlănțuit în mine plăcerea de a scrie versuri. Simple, puerile, versuri care nu au fost citite de nimeni, niciodată. Și nu vor fi. A doua a fost o apariție blondă, în vagonul care se târâia de la București spre Bacău. Nu am putut deschide gura, nu am putut spune nimic. Doar inima-mi bătea sub uniforma albastră, care o acoperea, pentru că veneam de la jurământ. Doar ochii noștri au vorbit. Asta după ce mi-am revenit, pentru că mi se înmuiaseră picioarele. Înainte de a coborât la Bacău, mi-a dăruit cel mai frumos zâmbet pe care l-am văzut și mi-a întins mâna, șoptindu-mi numele ”Andreea”. Nici până în ziua de astăzi nu știu de ce am fost atât de tăntălău de n-am putut scoate un sunet. Maaaare nătărău. Ce-o fi zis săraca fată?

Ultima Andreea a apărut în viața mea când îmi umblau creierii încinși pe sub palmieri, în Africa. A venit ca o părere și a plecat la fel. Din vina mea.

Înțelegeți, dragii mei, de ce sunt eu convins că prenumele acesta a fost creat special pentru fetele frumoase? Așa o fi, dacă zic eu, nu?

De aceea, astăzi, am vurt să le urez tuturor celor care poartă acest prenume frumos, un sincer ”La mulți ani”, să le urez să aibă parte de ce e mai bun și frumos pe lumea asta.

Daaa, în final, să nu le uităm pe cele două Andreea, cele care vă zâmbesc din fotografie. Pe ele le felicit că au ales o profesie grea, dar minunată. Le aștept alături de noi, cu brațele deschise, cât mai repede. Le doresc, din inimă, ca drumul ales să le fie presărat cu petale de trandafiri. Poate că măcar puțin, acolo, vor acoperi pietrele ascuțite în care-și vor zgâria tălpile. Le doresc să fie sănătoase, că frumoase sunt (Dumnezeu, când a creat româncele, a fost într-o zi super fericită, se pare: le-a dat toată frumusețea din lume, toată bunătatea).

Ca să termin cu un citat de la ai mei colegi de generație, așa nebuni ca mine, ”Auzi, frate, cum să ieși bre, la pensie, când vine așa ceva din urmă și trebuie să le înveți meserie. Cum????”.

La mulți ani, Andreea, oriunde ați fi.

Hai să fiți iubiți!

 

 

 

No Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram