De ce este atât de plăcut să dăruiești?

Nu știu ce răspuns ar fi corect. Poate, pentru că, atunci când dăruiești, o faci din suflet. O faci simplu, fără să aștepți nimic în schimb. Dăruind o fărâmă din inima ta, de fapt, schimbi mersul roților destinului.

Zilele trecute, s-au adunat foarte multe experiențe plăcute, de aceea, astăzi, am decis să vi le povestesc. Pe toate.

Marți, veneam de la serviciu, pe jos…daaa, știu, fără Black Beauty. Am lăsat-o îmbufnată, acasă. În fața magazinului Unic, pe partea cealaltă de stradă, un tânăr, călare pe o bicicletă, se oprise pe trotuar și rupea bucățele dintr-un covrig, aruncându-le porumbeilor din zonă. Imaginea a fost atât de frumoasă, încât mi=a rămas întipărită pe retină: mi-a smuls un zâmbet de încântare.

Alături de câțiva vecini, așezăm pe niște vase din plastic, în fața blocului, puțin mâncare și apă, pentru pisicile din jurul blocului: sunt niște suflete amărâte, care, imediat cum deschid geamul, vin și mă privesc, ba unele dintre ele mă și ceartă. Sunt o grămadă și, sunt niște paznici minunați împotriva rozătoarelor: chestie pe care unii vecini imbecili nu au cum să o înțeleagă în veci. În plus, atunci când le vezi fețele de hoțomani mici, nu ai cum să nu zâmbești. Zilele în care se adună și se joacă în iarba din părculeț, reprezintă momente în care stress-ul dispare ca purtat de o boare lină.

Miercuri am primit un mesaj tare interesant: o copilă, nu mai mult de o șchioapă, 40 de kile cu palton cu tot, m-a abordat timid: mi-a spus că este studentă, dar, nu oriunde, ci, la o Academie de renume. Da, deși, dacă o vezi, zici că la prima adiere o mută cântul mai încolo, a ales să îmbrace o uniformă frumoasă, ce impune respect. A muncit mult de tot să ajungă acolo, dar, visul s-a împlinit. Mi-a spus că provine dintr-o familie cu greutăți, dar, asta nu a oprit-o să lupte pentru visul ei, pe care l-a împlinit.

Ce m-a impresionat a fost faptul mărturisirea ei: a strâns bănuț lângă bănuț și, acum, timidă, mă întreba de unde poate cumpăra cartea: răspunsul meu a fost simplu: i-am cerut adresa și, luni, cartea va pleca spre ea. Da, va pleca din partea mea, din micul lot de exemplare pe care l-am cumpărat eu. Așa am simțit eu. așa mi s-a părut normal. Nu este singurul copil care a avut parte de această surpriză.

Zilele acestea, am dăruit multor prieteni, aproape toate exemplarele făcute: când eu am spus că sunt binecuvântat cu prieteni minunați, nu am exagerat cu nimic. Tuturor le-am spus că ea reprezintă un dar pentru ei: mulți m-au întrebat cât costă: le-am explicat că, dacă vor, pot dona în contul ei, sume de bani pentru familii sau copii nevoiași.

Am în lista de prieteni unii părinți care, mi-au mărturisit: își învață copii ca, din pușculița lor, micuță cum e ea, să doneze o parte din bănuții strânși acolo, cu trudă, către oameni care au mare nevoie. Am rămas impresionat la maxim: cât de frumos gândesc acești oameni. Cât de frumos este gestul lor: deși muncesc din greu și, poate, uneori, le este greu și lor, vor găsi mereu timp să întindă o mână de ajutor celor aflați în nevoie. Frumos.

Nu am cum să nu laud inițiativa colegilor mei de promoție: așa cum vă povesteam, avem patru colegi care ne-au părăsit: Dumnezeu să-i ierte. Au rămas patru copii în urma lor. Ei bine, lună de lună, strângem bani într-un cont, bani care se împart la toți patru. Anul acesta, ne-am mobilizat și, cu ajutorul unor colegi din constanța, le-am oferit o vacanță minunată acestor copii. Contul nostru are și un nume: ”nu lăsăm pe nimeni în urmă”.

Inspirat de ai mei dragi colegi, începând de anul trecut, am demarat un proiect personal: mi-am asumat trei burse de studiu, pe care le plătesc din salariul meu, unor copilași care învață foarte bine, dar, care, provin din familii cu greutăți: părinții sunt oameni muncitori, iar ei, sunt niște îngeri. Este puțin, dar, poate, cu timpul, voi putea să fac mai mult. Poate, mai încolo, vă voi povesti mai multe despre ei. Nu acum.

Am vrut să fie un secret proiectul meu, dar, am dezvăluit acest lucru, pentru că, zilele trecute, am fost ”certat” de câțiva indivizi, inclusiv un fost coleg de promoție, care, m-au acuzat că vreau să-mi fac reclamă, că fac bani din vânzarea cărților: NU, dragi mei, eu nu fac bani din asta și nu voi face în veci: toți bănuții care s-ar putea aduna într-un fel sau altul, pleacă spre oameni care au nevoie. Eu îi mulțumesc bunului Dumnezeu: trăiesc foarte bine din salariul pe care-l primesc, răsplată pentru munca depusă, iar, cei șapte ani și trei luni de misiune, au reprezentat o bucurie din punctul acesta de vedere.

De ce v-am scris astăzi, povestind despre asta? Am făcut-o doar să vă aduc aminte, vouă, prietenilor mei, că sunteți oameni minunați: deși nu voi dezvălui numele nimănui, se știu ei, cei care, picătură cu picătură, au reușit să mă ajute să adun puțină miere și suflet, pe care să le presar peste amarul unor ființe mai puțin norocoase.

Vă doresc să aveți parte de o ”zâmbătă” minunată, așa, ca voi.

 

 

 

No Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram