M-am îndrăgostit

Să explic? Binee, am să explic. După cum vedeți bine mai jos, în fotografie, am motive bine întemeiate când spun cu mâna pe inimă, că m-am îndrăgostit: e vedeți pe EA, aleasa…numele ei este Sophia. Sau, cum i se spune pe la noi prin bătătură, Făăă Soficooo.

Eu sunt ceva mai în urmă cu știrile: ajung mai greu la mine, pentru că netul este capricios, așa, ca o femeie frumoasă: ba vrea, ba nu vrea. Zilele trecute mi-am adus aminte de vizita Soficăi pe la noi și mi-a căzut geana pe niște video-uri tare interesante. Am stat și am analizat și, mi-am dat seama că Sofica este femeia perfectă. Argumente? Pe rând, să nu le încurcăm:

  1. Costurile: sunt minime: cică, fata asta consumă ceva mai mult ca un bec și acela economic. La un calcul estimativ, funcționând cam 16 ore pe zi, că, deh, trebuie să mai doarmă și ea, nu (de fapt, își activează modul sleep), ar fi un consum estimativ de 1,2 kw. Ori 30 de zile, ori 0,57, ajungi la un cost de vreo 20 de lei pe lună cu ea. Marfăăă. Adică, nu s-ar putea spune despre ea că e cheap, dar, totuși.
  2. Băieții ăia au înzestrat-o cu un program de gătit: păi, tu, ca om al muncii serios, când vii seara acasă, după o zi pe tractor și o vezi pe Sofica în prag, cu mâinile în poale, cu privirea în pământ, cu baia pregătită: adică, să înțelegem bine: jacuzzi, petale de trandafir, șapanie și, după ce te înmoi bine, trage Sofica un masaj de scoți os prin os, păi e Raiul pe pământ, frate. După ce termini cu baia, te așteaptă papucii și masa îmbelșugată. Aici am o problemă cu băieții ăia deștepți: fraților, dacă nu are în program să facă sarmale, ați făcut-o degeaba băăăă. Dar, cică, fata învață tare repede…bineee, vedem noi.
  3. Cică fata asta nu te bate la cap, indiferent ce ar fi: CEEE??? Adică, o femeie care să nu te bată la cap? Să nu pună întrebări de genul: de unde mm vii la ora asta? De ce ai ruj pe cămașă? De ce ai venit cu fermoarul deschis? și alte întrebări nedemne de o adevărată squaw, adică, să vii tu acasă și să ai liniște? Ei uite, aici au dat lovitura băieții. Mai argumentez? Nooo.
  4. Partea cea mai faină e aia despre care nu putem vorbi prea deschis, că mai intră și copii pe aici: adică, să ne înțelegem bine: să nu o doară capul, să vină cu idei și gata să-ți satisfacă ție, masculul Alpha, Beta și Omega, TOATE fanteziile? Băbăiatule, păi, vă dați voi seama câți bani rămân la teșcherea? Cum de unde? De la Antinevralgice, Aspirine și Piramidoanele pe care nu trebuie să le mai iei de la farmacie. Cum nu? Buget rotunjit, coane Fănică.

Acu, de ce sunt eu sigur că inventatorii ei sunt bărbați: păi, dacă erau femei, sigur îi băgau niște programe gen: ”Mă doare capul”, ”Pe unde ai umblat nenorocitule”, ”În seara asta NU”, ”Mă duc la mama” și altele care nu-mi trec prin cap acum. Păi nu e clar? Inventatori cu glagorie, nene nu așa.

  1. Cică nu mimează gelozia, deși ea poate mima o sumedenie de trăiri și emoții.

Aici e partea cea mai faină din două puncte de vedere:

Primo: colega aia a ta de la birou, știți voi, aia faină cu cracii izvorâți din gât și, care poartă niște doar curele în loc de fustă, pe care o vede pe la tine pe la birou mereu, când îți aduce prânzișorul, ca să nu te ia fomica: o mică salată de sparanghel cu niște rucola și două ouă fierte, ei bine, pe colega aia a ta o salută zâmbind cu gurița până la urechi, făcându-i tot felul de complimente. Când ajungi acasă, nici măcar nu e curioasă despre ea. Fain, nu?

Secundo: și cel mai important: băieții ăia deștepți îți dau un manual frate, un manual în care ai tot ce se poate: toată gama de emoții pe care o trăiește Sofica. Cum ai văzut-o că face o grimasă, pac o poză, bagi în calculator și iese rezultatul: gataaaa, știi ce vrea femeia, nu te mai chinui tu să ghicești ce și cum. Pe Sofica, dacă o întrebi ”ce ai astăzi, dragă?” răspunsul va fi scurt, clar, la obiect: în veci și pururi nu are voie să răspundă cu ”Nimic”. Nimicul acela care ucide cele mai multe căsnicii și relații: noooo, Sofica spune pe scurt ce vrea: simplu, nu?  Nu-ți mai pune ție neuronii pe moațe, să stai tu să ghicești ce vrea, de fapt…nooo, uite cum folosești tu, ca bărbat, timpul în mod eficient pentru a studia fisiunea la rece sau să fii pe pragul unor mari descoperiri care să revoluționeze lumea asta faină.

  1. Fătuca asta e ecologică rău: păi, consumă ”decât” curent și, în plus, unde e ea, nu vei vedea scamă pe jos: cică are adaptat un aspirator de mare putere. Fain, nu?
  2. Fata asta își schimbă înfățișarea după cum vrea ea: cică are vreo câteva sute de programe diferite: băbăieți, voi nu realizați ce e asta? Păi, cum e să vii acasă, de pe tractor, după cum spuneam, ș să o găsești pe Angelina gătind la bucătărie, sarmale, clar, nu? Sau pe Charlize Terron, ori Victoria Silvstead, sau, ep cine vreți voi: rezolvă Sofica cu o perucă și un gest scurt și gataaaaa, la tine în dormitor apare și Megan Fox dacă vrea mușchiul tău e mascul potent. NU?

Cam atât am găsit eu: dragii mei, mai căutați voi avantajele.

Amu, informațiile mele spun că băieții ăștia deștepți au făcut niște studii și, ca să poată vinde pe Sofica pe la Vaslui, cică i-au făcut învelișul de kevlar: rezistă fata la mângâieri cu toporul, la dulci șoapte cu cuțitul, la declarații cu bâta, adică, la romantism adevărat.

Dragile mele, a fost un pamflet, nu săriți cu gura pe mine, da?

  1. Să nu uit: dacă o scot băieții la un preț mai mic decât Logan-ul, au dat lovitura. Garantat!

Hai să fiți iubiți!

 

 

 

No Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram