Cozonacul: miracolul de Paște

E un miracol. Așa îl percep eu. Niciodată nu cred că aș putea concepe sărbătorile de Paște fără el, fără cozonac.

Întotdeauna am fost uimit de ce se întâmpla acolo, în bucătăria de vară, unde aveau loc transformările. De câte ori nu mi-am propus să trag cu ochiul, dar, din păcate, nu aveam nicio șansă: totul începea devreme, tare devreme. Bunica se trezea pe la 4 și începea să pregătească totul cu mare drag.

Covata, mare, din lemn geluit, făcută de stră-stră-bunicul meu, cred că avea minim 200 de ani. Era acolo, pe raftul ei, tot anul, așteptând momentul în care avea să primească, cu drag, tot ce avea să pună bunica acolo.

Făina venea din pod, din coștei alb, curat, din care răsturna pulberea fină, cu miros de piatră de moară, puțin a ars. Niciodată bunica nu cântărea ingredientele: întotdeauna știa exact cât trebuia să fie, la miligram. Nu am văzut să greșească niciodată. Dar, niciodată.

După făină, veneau ouăle, adunate cu câteva sile înainte, de prin cuibare, unde știa bunica secretele moțatelor: nu știu de unde luase, cine îi dăduse, dar, avea o gașcă de găini moțate, cu pene la picioare: când alergau prin curte, ziceai că e cutremur. Îmi aduc aminte că, într-un an, avea un cocoș rău de tot: cum mă vedea, cum îmi sărea pe cap. prinsesem o frică nebună de el: nici să ies di casă nu puteam de răul lui. asta, până a aflat bunicul: a dispărut brusc din peisaj, iar ciorba din ziua aia a avut un gust deosebit.

După ouă, venea laptele: muls proaspăt, pus la fiert pe plita încinsă. Trebuia să fie neapărat din dimineața respectivă: nu erau acceptate alte variante.

De acum înainte, începea adevărata muncă: bunica sufleca mânecile și frământa aluatul ore întregi, neobosită. La un moment dat, începea să-l trântească de tresăream de fiecare dată când auzeam covata gemând sub greutatea aluatului.

După ce termina, lăsa aluatul la crescut, să dospească, ore întregi, pe soba caldă. După ce dădea pe dinafară, bunica lua de pe sobă nebunia aia imensă, așeza pe fundul mare, de lemn, aluatul și punea, deasupra nuca și rahatul și tot ce mai găsea: esențe și tot felul de ingrediente secrete. După ce termina, așeza totul în tăvile unse bine și, la final, ungea cozonacii cu o pană de curcan, îmbibată în ou bătut.

Focul era făcut deja de bunicul, așa că, bunica mergea la ”cuptior” și așeza jarul la gura lui, după care, așeza tăvile într-o ordine știută numai de ea.

După câteva ore bune, atunci când îi scotea din cuptor, întreaga curte se umplea de mirosul miracolului: toți verișorii venea atunci să rupem din el și, alergam prin curte, cu bucățile de cozonac fierbinte în mână, să se răcească.

Acum, mama a preluat cu succes făcutul cozonacilor: chiar dacă nu mai sunt făcuți la cuptorul cu lemne, sunt la fel de buni. Poate, chiar mai buni.

 

Sâmbăta seara mergeam la biserică, toți: gătiți, cu straiele curate, primenite, mergeam la slujbă. Luam lumina și veneam acasă, unde ne așezam în jurul mesei. Evident, eu aveam urechile roșii: nu exista Paște să nu fac eu rost de tun cu carbid sau injector și, inevitabil, nu exista an în care să nu fiu prins. Iar, anul următor, istoria se repeta: același injector, același tun făcut din tub golit de spray.

La masă începea un ritual vechi: ciocnitul ouălor. Cine câștiga, era încoronat un fel de rege al sărbătorii. Nu țin minte să fi câștigat vreodată, dar, bănuielile mele au mers de multe ori spre ouă de lemn, mai ales unchii mei se țineau de poante de genul acesta.

De când mă știu, așa am văzut sărbătoare de Paște: o sărbătoare a unei mese pline cu bunătăți, o sărbătoare a luminii, a păcii, a liniștei, a familiei adunate în jurul mesei.

Senzația mea, de fiecare dată, de Paște, era de liniște, de bucurie, de îndestulare. Atunci ne adunam toată familia: nu am înțeles în veci, cum de reușeam să încăpem atât de mulți unchi, mătuși, verișori, într-o casă mică. Dar, încăpeam. Aveam loc cu toții.

Eu mă opresc aici, urându-vă să aveți parte, dragii mei, de un Paște liniștit, plin de lumină, cu multă dragoste și pace.

 

 

No Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram