Bucovina are ochii verzi.

Cred că nu puteam găsi un titlu mai bun pentru textul de astăzi. Priviți și voi, dragi prieteni, și spuneți-mi dacă am greșit eu cu ceva.

Povestea Bucovinei cu ochii verzi, e simplă: am descoperit-o într-o zi, pe plaiurile păstorite de nea Zuckenberg. A apărut cumva ca o părere, la sugestii. Ce m-a surprins a fost că, acei ochi verzi, adânci, reci, cu nuanțe căprui care îi încălzesc, erau umbriți de o căciulă de blană, albastră, ce-mi părea tare cunoscută. Era o căciulă pe care eu am purtat-o cu mândrie și, chiar dacă cea din Academie este ascunsă undeva prin cotloanele podului, amintirea ei e vie.

Am tresărit când am văzut-o. Nimic extraordinar, până aici, nu? Așa este. Imaginea unei fete frumoase, care, din tot ce și-a dorit, dintre toate visele pe care le-a avut, a ales un vis albastru. Dar, ca să vedeți că nu vorbesc doar eu, am să o las pe ea să povestească, așa cum a făcut-o în textul de mai jos, care îi aparține în totalitate:

 

Mă numesc Reut Lăcrămioara. Am 19 ani și locuiesc în orașul Vicovu de Sus din jud. Suceava. Pasiunea mea pentru folclor o am din familie atât de la părinți cât și de la bunici. În familia mea folclorul a fost prezent mereu și avut un rol foarte important. Bunica a cântat în tinerețe, de asemenea și mama are o voce foarte frumoasă dar din păcate nu s-au putut lansa. Cânt de când eram micuță. Încă de când eram mică am iubit muzica populară, fiind prezentă în toate grupurile folclorice ale școlilor în care învățam. Am studiat școală primară în localitatea Bivolărie, iar liceul l-am făcut în orașul Vicovu de Sus. În prezent sunt elevă la Școala de Agenți de Poliție “ Vasile Lascăr” din Câmpina. Până a ajunge la decizia de a da la poliție am avut mai multe variante de facultăți, printre care medicină și conservatorul. Între timp mi-am dat seama că medicina nu este pentru mine, și că poliția ar fi cea mai bună variantă pentru un viitor frumos, mai ales îmbinată cu muzica. Colaborez de doi ani jumătate cu orchestra fraților Advahov de la Chișinău, cu care o să realizez anul acesta un proiect frumos, primul meu album. În afară de muzică și de poliție, o altă pasiune a mea este moda. Îmi place foarte mult să creez modele de rochii, nu m-am gândit la o afacere în acest sens dar sper ca pe viitor să pot să fac și așa ceva. Momentan le creez doar pentru mine. De mică mi-am dorit să devin fotomodel dar se pare că Dumnezeu a avut un alt drum pentru mine. De când am început să când am avut parte de momente foarte frumoase dar pe lângă acestea, am avut parte și de foarte multe răutăți, care m-au întărit și m-au făcut sa ajung unde sunt astăzi. Toate melodiile mele sunt create de maestrul George Sârbu din Suceava, un om deosebit de la care am învățat o mulțime de lucruri. Am avut parte de o mulțime de răutăți, dar, toate acestea au trecut și cu ajutorul bunului Dumnezeu am ajuns să cant cu drag și să trec peste ele. În final, despre mine, pot spune doar atât:”Iubesc costumul popular și iubesc uniforma de polițist: ambele și-au găsit loc în inima mea.

 

Acesta este textul fetei: simplu, de bun simț. Eu am stat de vorbă cu ea și așa am realizat pasiunea care o încearcă: dragostea pentru cântecul popular, din zona Vicovului de Sus, oraș care ne-a dăruit-o pe Sofia Vicoveanca. Artista poate fi mândră: uite, aici, o fetiță frumoasă, un copil minunat, care are o voce demnă de orice podium. Are cine să poarte mai departe cântecul popular.

Da, dragii mei, Vicovul de Sus a zâmbit când, pe lume, a mai venit o fiică a lui, o mândrețe de copil care avea să-l facă celebru mai încolo. Nu știu dacă au realizat cei de acolo ce noroc a coborât peste ei.

Să mai spun că fata a fost născută sub o stea norocoasă, în seara zilei de 30 decembrie 1988? S-a grăbit: a zis că nu vrea să mai aștepte o zi, să vină pe lume în cumpăna dintre ani.

Să vă mai spun că fata s-a născut și și-a petrecut copilăria și adolescența sub zidurile mânăstirii Putna? Că, de la naștere, a fost sub oblăduirea umbrei marelui Ștefan? Că a privit-o zâmbind, din lumea umbrelor? Că a adunat Ursitoarele și le-a trimis la pătuțul ei? Vă spun: toate cele trei fecioare s-au adunat și i-au adus darurile: cea mai mare dintre ele, a luat din verdele ierbii adormite sub plapuma de zăpadă curată și i l-a ascuns în ochi. I-a dăruit din magia ierbii, a frunzelor care întineresc în fiecare an sub mângâierea soarelui, i-a dăruit toată verdeața codrilor veșnici, aplecați peste casa curată. Dar, pentru că, prea multă magie strică, le-a mai dăruit puțin din pământul reavăn, să le îndulcească asprimea.

Cea de-a doua, i-a dăruit bunătatea. A suflat asupra ei și i-a ursit să aibă un suflet mare, cald și bun, ca o pâine moldovenească, mare, coaptă-n cuptor, sub jar de lemne. Iar jarul l-a luat și i l-a pus în suflet. Să ardă acolo, molcom și să se aprindă când va fi vremea.

Cea de a treia, cea mai mică dintre Ursitoare, s-a aplecat asupra pătuțului și, i-a șoptit cuvintele magice, moștenite din vremuri vechi. A ridicat ochii spre ceruri și a zărit vârful Ceahlăului. A auzit tunetul coborât în zi de iarnă aspră și îndulcit spre poale și a zâmbit: ea i-a dăruit copilei vocea. I-a dat glasul șoptit al izvoarelor de munte, nebune în primăvară, domoale sub arșița verii și încărcate de povești spre toamnă, somnoroase în iarnă.

Ea i-a pus pe buze cel mai frumos și mai scump dar: glasul bunicii care a mângâiat-o din primele zile. I-a dăruit glasul mamei, șoaptă chemată din vise. I-a dăruit freamătul codrilor veșnic verzi, i-a dăruit dulceața mierii curate din stupinele de sub poale de codru.

Nu mă credeți? Nu-i nimic: nu trebuie să mă credeți: intrați pe pagina fetei și veți vedea acolo fotografiile, care, din păcate, nu pot reda privirea ei de bucovineancă mândră, aprigă, gata să te înmoaie privindu-te cu drag, sau, gata să te fulgere, coborând asupra ta toate trăsnetele și fulgerele adunate de pe Olimp.

Mai jos, Aveți un link către ”youtube”, unde o veți găsi pe fată. Este simplu dacă o căutați după nume: Lăcrămioara Reut.

https://www.youtube.com/watch?v=-uGjT3YZpDo

Dragii mei, vă spun cu mâna pe inimă: am căutat și am descoperit clipul de mai jos. Când l-am ascultat, tocmai mă întorsesem de la partida de mers zilnică: o oră, nu mai mult, să dăm ”gios” ceva kilograme nebune. Faza tare e că, de obicei, plec la ”plimbare” îmbrăcat în combinezonul negru și cu bocancii în picioare.

Cum am intrat în casă, am căutat clipul: i-am dat play și, vă jur: frați/cumnați, eu am două picioare stângi și ambele de lemn, dar, cu mâna pe inimă vă spun că au început să se miște singure: nu am eu treabă cu dansul, mai ales cel popular, dar, parcă am fost cuprins de o vrajă, când am auzit vocea copilei. Că a venit vecina de jos și, de mâine mă apuc de zugrăvit, altă poveste; dezastrul e complet: sărmanei femei i-a căzut tavanul pe jumătate, iar varul de pe pereți era cernut pe parchet. De mâine, găleata de var/vopsea și trafaletele și reparăm: a meritat.

În încheiere, am tupeu să pun un pariu cu voi: nu veți rezista să nu mișcați picioarele, când veți auzi glasul copilei noastre mândre. Dacă o veți face, înseamnă că le aveți ca ale mele: de lemn.

Ea este una dintre minunile neamului nostru: este un înger albastru, care, atunci când cântă, oprește în loc trecerea timpului, iar băierile cerului se deschid, pentru ca, acolo, sus, să audă glasul plecat de la poalele pădurii. Sper să vă încânte melodiile ei, cântate din inimă.

Ea este una dintre ”blue sisters”. Vă voi mai arăta și altele și, poate și ”blue brothers”, oameni care, sub uniforma albastră, ascund suflete imense, calde, bune , și talente deosebite.

Hai să fiți iubiți!

 

 

 

 

 

No Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram