Cea mai aiurea lege!

Am auzit, așa…mi-a șoptit o vrăbiuță, cum că vor unii să dea lege să interzică zgomotele mai mari de 35 de decibeli (sper că am reținut corect).

Păi, nuuuuu, că nu se poate așa ceva. Nu sunt de acord. Deloc! Să vă explic de ce.

Păi, de doi ani de zile, la mine în bloc se face curățenie. Oameni gospodari, s-au vorbit între ei, vecinii mei și s-au apucat TOȚI de curățenie. EU stau la etajul 1, ei bine, la parter au început din vara lui 2016 să facă ordine și curățenie în apartament. Cât am fost în concediu, am auzit doar concerte în la minor, la bormașină cu percuție. S-a terminat concediul, am plecat la București, bucuros că scap de notele suave pe care le auzeam începând cu 6,30 dimineața (oameni gospodari, bre, nu te joci) și terminând cu 22,30-23,00. Adică, o zi plină, plină ochi de zgomote care să-ți mângâie auzul.

Buun, zis și făcut: veni la București, găsit un apartament, foarte aproape de sediul Direcției Rutiere, unde mergeam pe jos și nu făceam mai mult de 3 minute. O fericire, ce să mai vorbim. Din păcate, una de scurtă durată. De ce? păi, nu m-am aciuat bine în apartament, că, vecinul de deasupra l-a vândut. Bun așa, mi-am zis în gând: i-am văzut pe noii locatari, niște tineri, până în 30 de ani, zic, am cu cine mă înțelege.

Ei bine, de atunci a început gluma: din decembrie 2016 și până prin aprilie, m-au ținut numai în concerte de bormașină. Zău că nu am să înțeleg ce naiba au făcut, cât au putut să găurească: în ritmul acela, eu cred că dădeau jos tot blocul, nu doar pereții de la ei din casă.

Cel mai frumos a fost într-o duminică dimineața: fix la 6,30, am auzit bormașina de am crezut că intră la mine în dormitor. Fix la peretele acela se auzea. Când am ieșit să văd cine este personajul căruia trebuia să-i închin osanale de mulțumire, am descoperit că erau doi de la parter. Pensionari. Care, mi-au spus candid, că ei nu au timp să facă altă dată treaba asta.

– Hai, dom’le, am bătut dăcât un cui!

Duminica dimneața! Niiice!

Acum, de vreo două săptămâni, mai era un vecin la parter, care nu făcuse curățenie în apartament. A început și el, să fie treaba ca lumea.

Acum, în timp ce vă scriu, urechile mele sunt martorele unui concert în do major de percuție…de bormașină cu percuție. știți cum este? Se aude ca o boare de primăvară, ca un sunet delicat.

Și acum, să revenim la oile noastre: cum, măi frate, să interzică zgomotele de peste 35 de decibeli? Păi, eu? eu, ce fac? Cum adică, să nu mă mai trezesc eu în sunetul suav al rotopercutorului: cei de jos au adus un mare maestru: zice acesta câte o doină la bormașină, de-ți dau lacrimile. Serios? Să mă văduviți voi pe mine de plăcerile astea?

Hai, măi, băieți, să fim serioși! Păi, voi vă legați de un sport național.

Chiar, uite idee: cred c ar trebui introdus ca disciplină la olimpiadă: eu cred că vom lua toate medaliile de pe podium și mai luăm și mențiuni speciale. Parol.

Hai să fiți iubiți și să aveți parte de o duminică binecuvântată!

2 Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram