Gagiule, a venit ziua lui nen’tu Valentin?

          Te-ai trezit de dimineață, și ai pregătit totul, ca ziua să fie perfectă: te-ai aliniat cerințelor unei sărbători împrumutate de la merigani, de parcă, ei au venit la tine în bătătură, cu capra, nu?

          Ai cumpărat de ieri cutia cu bomboane în formă de inimioară (neapărat), ai luat și o sticlă de șampanie la 19 lei, niște mărgele de 12 lei, după care, ai întors mașina călcând linia continuă, că ai uitat ceva: lumânări. Te-ai oprit la biserica din centru, dar, când ai ajuns după ușă, femeia îmbrăcată în negru, te-a privit mirată, neînțelegând ce ai vrea tu să faci cu o duzină de lumânări: sărmana, s-a gândit că ai măcar jumătate de duzină de morți în familie. Te-ai oprit în fața ei și, după două secunde de ezitare, ți-ai tras una peste ochi și ai realizat că nu prea se potrivesc lumânările de la biserică, cu intențiile tale de cu seară, așa că, ai făcut stânga-mprejur și au zbughit-o de parcă te-a ars toată agheasma din clădire.

          Ai ieșit nervos și te-ai dus la un Mall, unde ai căutat febril lumânărele la duzină, musai cu parfum de lavandă, să o impresionezi cum scrie la carte. Ai ieșit bucuros din magazin și, când să-ți bagi trupușorul de elefant vegan în mașină, ai realizat că ai mai uitat ceva. Ai închis portiera cu ciudă, mai să-ți prinzi degetele-n ea, după care, ai dat fuga înapoi în magazin.

          Ai trecut pe lângă Jolidon și, ai pus o frână de s-au speriat păpușelele care vând pe acolo: au început, săracele, să dea repede din genele reale. ți-ai umflat pieptul, ai suflecat mânecile de la trening și ai început să studiezi cu un ochi doct, exponatele. Fetele s-au apropiat de tine, dar, nu prea tare: au fost izbite de parfumul ieftin pe care îl emanai. Te-au întrebat, cu un zâmbet profesional ce ai dori. Ai început să alegi, de le-ai speriat: săracele, au crezut că vor face norma bilunară cu tine. Din păcate, când ți-au spus prețul (pe care, oricum nu-l afișau, nu de alta, dar, nu merita să fie acuzate de ucidere din culpă), ai înghițit în sec. ai făcut un calcul în gând și, ai realizat că ai putea rata seara, că carnețelul tău (cacofonia e voită) în care ți-ai notat tot ce s-a întâmplat pe ecranul alb, când ai văzut singurel 55 de umbre ale lui Grey s-ar putea să nu-ți folosească la nimic, așa că, te-ai retras delicat, de parcă te urmărea o turmă de rinoceri și ai fugit din magazin.

          Ai intrat la Carrefour și te-ai dus țintă la cutia aia imensă, de unde ai luat un ursuleț de pluș. Cel mai ieftin, evident. Ai ieșit bucuros, cu sacoșa în mână și, ți-ai urcat fizicul în mașină: întâi lanul, apoi tu. Ai plecat spre casă, bucuros de ce ai realizat.

          Cam așa văd eu sărbătorit Valentine”s day: într-un mod commercial, ieftin și puțin absurd. Părerea mea.

          Astăzi, în schimb, am văzut o chestie foarte tare: este postarea prietenului meu, Adrian Morecuț, iar, mesajul m-a lăsat cu gura căscată. O aveți mai jos:

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1504263536335923&set=a.881500758612207.1073741828.100002568746382&type=3&theater

Atunci când am văzut postarea lui Adi, am zâmbit: sunt mândru de tine, brother. Al naibii de mândru. El, prietenul meu, cel care a muncit la coperta primei cărți și care, sunt convins, va face fotografiile pentru toate celelalte care/dacă vor apărea, el, astăzi, m-a dat pe spate. Dincolo de talentul lui de fotograf și pasiunea pe care o pune în această artă, mi-a plăcut enorm mesajul: simplu, delicat, ca el. Chappeau, brother.

Postarea lui a inspirat partea a doua a textului:

Oare, dacă am trece de partea mercantilă a acestei sărbători, nu am putea privi dincolo de aparențe?

Tu, bărbat inteligent, delicat, manierat, cu bun simț, ești îndrăgostit de ea. Ea, care merită sentimentele tale. Pe deplin. Și, mai merită tot ce îi oferi cu drag.

 Oare, dacă te trezești lângă ea, dimineața, și-i spui simplu, curat, delicat, că e frumoasă, că o iubești, oare, nu va conta mai mult?

Dacă vei veni într-o zi de luni, ploioasă, urâtă, cu un trandafir îmbujorat, de un roșu aprins, ca buzele ei flămânde după sărutările tale, oare, el nu-i va spune mult mai frumos, în locul tău, că o iubești? O va face atunci când petalele delicate vor înfiora buzele ei, pregătindu-le să le guste pe ale tale.

Oare, dacă într-una din zile, când ajunge acasă după tine, va găsi o masă pe care să odihnească bucate alese, pregătite cu drag, iar lumânările vor încălzi promisiunea unei atmosfere romantice, iar vinul roșu sau alb, va odihni alături de masă, în carafa plină de gheață, oare, acest mic gest, nu-i va șopti el singur că o iubești?

Dacă, într-una din seri, o vei surprinde citind cu aviditate bucățica de hârtie, pe care, ai scris, stângaci, versuri venite din inimă, oare, nu-i vor spune ele cât de mult o iubești? Nu trebuie să rimeze, nu trebuie să-l pună în umbră pe Eminescu. Trebuie, doar, să vină din inimă și vor găsi singure drumul spre inima care bate pentru tine.

Dacă ai norocul să știi să mângâi corzile chitarei, ce te oprește ca, uneori, să o iei lângă tine și să prinzi în brațe cutia din lemn, după care, să mângâi corzile și să lași vocea să-i picure în urechi dulcele secret, pe care, oricum îl știe.

Crezi că omleta sau clătitele pregătite cu drag în diminețile în care nu fugiți ca nebunii, alături de cafeaua neagră, amară sau dulce, tare, țeapănă, oare, toate acestea, nu spun frumos, elegant, că o iubești?

Oare, un animal de companie, un cățel sau o pisică, sau, orice altă pufoșenie blănoasă, nu-i va spune la fel de delicat, că o apreciezi și că o iubești?

Oare, apărând-o cu prețul vieții tale, fiindu-i pavăză, fiindu-i frate, iubit, amant, confident, oare, toate acestea, nu îi vor demonstra, uneori, fără a fi nevoie de cuvinte, că reprezintă universul tău?

Oare, ștergându-i lacrimile și strângând-o în brațe, atunci când îi este greu, oare, asta nu va spune, la fel de simplu și sincer, că o iubești?

          Oare, nu e mai normal să faci toate acestea, atunci când vin de la sine, fără să alegi o zi anume? Să faci în fiecare zi câte un gest, cât de mic, cât de delicat posibil, în care să pui pasiune, iubire, să pui o parte mică a sufletului tău, oare, toate acestea, nu cumva cântăresc mai mult decât orice altceva?

4 Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram