Urăsc ipocrizia!

De câte ori nu ați auzit voi fraza asta? Vă regăsiți în ea? Și eu. Ce nu spunem este continuarea: iubim ipocriții. Cum vine asta? Este simplu: o mică extrapolare a celebrei zicale pe care o știm cu toții. Dar, să trecem la povestea care trebuie să sublinieze ceea ce am spus în titlu. Luați cafeluța aproape, să fie acolo, lângă voi: fierbinte, neagră, tare.
          Zilele trecute eram la un ceai și două cafele: ceaiul eu și cafelele, două prietene. Am stat împreună vreo două ore, în care am vorbit multe, foarte multe și, de toate. Adică, eu am ascultat, cam 99% din timp. Dacă am spus vreo 10 cuvinte, e mult. Înțelegeți frustrarea mea, acum? Da? Bravo, știam eu că sunteți empatici.
          Bine înțeles că, inevitabil, discuția dintre cele două prietene a ajuns pe un tărâm foaarte cunoscut: bărbații. Da, noi, vânătorii, cei care am făcut/descoperit focul, cei care am vânat de la dinozauri la mamuți, cei care, de când ne știm suntem experți în arta culinară, începând de la grătar de mamut lânos și până la ostropel de Pterodactil.
          Ca să vă faceți o idee despre demoazele, le voi prezenta după cum urmează: blonda, genul de pesimistă, care crede în astre, horoscop și, care nu iese din casă dimineața până nu-i spune Neti Sandu cum va fi ziua. Bruneta, pragmatică, realistă. Ambele cam cu vreo 20 de kilograme peste greutatea normală (relax, nu au treabă cu glanda tiroidă: mai degrabă cu junk-food și lenea). În timp ce blonda se consumă pe chestia asta, bruneta ia ce e mai bun, fraza ei favorită fiind ”dacă vreau complimente, trec pe la magazinele de arabi sau pe lângă șantiere”. Interesant. Să nu uit un aspect: ambele fete, inteligente, independente, cu joburi mai mult decât ok, dar, singure; standardele sus, foarte sus.
          Ei bine, am să vă redau, mai jos, conversația (citez din memorie):
          – Bruneta: fată, ce-ți place ție cel mai mult la un bărbat?
          – Blonda: sufletul!
          – Bruneta: bull shit. Mie îmi plac bărbații care arată bine, care se îngrijesc. Îmi place la nebunie să-i văd la sală, cum transpiră, cum se încolăcesc mușchii pe ei. Îmi place să-i văd pe cei cu six pack. Dacă mai ai și ce discuta cu ei, e un miracol tare fain.
          – Blonda: pe mine nu mă interesează aspectul fizic. Eu caut doar sufletul unui bărbat: îmi place să descopăr ce gândește, să fie romantic…
          Acela a fost momentul în care am auzit un puf și, am simțit în înțepătură în lobul urechii: pe umărul meu stâng apăruse știți voi cine și, după ce și-a făcut remarcată prezența, mi-a șoptit la ureche ceva. Nu spun ce.
          Nu s-a terminat bine conversația, că, pe ușă a intrat un tip care semăna izbitor cu cel din fotografia postată și preluată de pe net. M-am foit eu câteva secunde, după care, m-am aplecat spre blondă și, am făcut o greșeală imensă: am întrerupt conversația dintre două femei: dragilor, să nu comiteți în veci eroarea asta: s-ar putea să fie ultima. Garantat! Bine înțeles că i-am șoptit suav:
          – Ce zici de tânărul de acolo? Eu sunt convins că are un suflet maaaare de tot. Ce zici? Nu-i dai o șansă?
          Nu pot povesti ce a urmat, pentru că, am pretenția că sunt și rămân un gentleman, dar, vă spun atât: cafeaua fierbinte te trezește urgent dacă e vărsată pe tine. Î plus, mi-am notat niște înjurături suculente, pe care le voi folosi cu drag în vreo zi ploioasă de luni.
          Morala? Haideți să lăsăm ipocrizia deoparte. Ne place frumosul, sau,  ceea ce considerăm noi că e frumos, după diferite standarde, pe care și le alege fiecare. Cum ar spune francezul: ”Cut the bull shit!”.
          Acum, vin la voi cu două întrebări simple:
  1. Dragile mele doamne/domnișoare: ce vă atrage atenția prima dată la un bărbat?
  2. Dragii mei domni: ce vă atrage privirea prima dată la o femeie?
          Aștept poveștile și comentariile voastre, respectând principiul impus de ”franceji”.
          Hai să fiți iubiți!
6 Comments

Post A Comment
Urmărește-mă pe Instagram